Oameni și povești

       Miercuri, 21 septembrie, întreaga lume a sărbătorit Pacea, o stare de spirit, o mentalitate, un mod de a simţi. Atunci când s-a ales data evenimentului prin care să deschidem Moineştiului apetitul pentru cuvinte adevărate, a fost ceva spontan, negândit, o zi obişnuită pe care o doream zugrăvită în fundal de poveste și voie bună. Iar atunci când ne-am dat seama că "potriveala" a picat la ţanc, am realizat că poate e un mesaj pe care trebuie să îl primim, e important ca oamenii să înţeleagă cât de multă pace ne aduce înţelegerea trecutului comun. E o lecţie frumoasă pe care timpul ne-o predă atunci când îşi face timp să ne mai vorbească. Şi atunci când îl mai şi ascultăm şi noi.
   Deloc întâmplător, evenimentul s-a numit, desigur, „De vorbă cu timpul...1,” pentru că vor mai urma. Ora 5 a venit cu un ceai cald, aşa cum era de aşteptat, dar a fost însoţită de oameni şi mai calzi. Mihaela a pregătit câteva surprize pentru invitați, aducând câteva simboluri evreieşti care au încadrat cu multă acurateţe  toate lucrurile pe care le povestea şi le prezenta. În alb şi albastru, luna octombrie e gazda unor trei mari sărbători despre care am aflat mai multe într-o seară de miercuri. A fost foarte interesant să aflăm că poporul evreu are o sărbătoare dedicată corturilor şi că Anul Nou Evreiesc vine cu miere, mere şi musai un fruct nou şi totul a culminat  atunci când invitații au început să rememoreze imagini şi întâmplări din timpuri de mult uitate.
    Discuţia s-a construit natural, din amintiri şi nostalgii cu un Moineşti plin de căsuţe mici şi magazine evreieşti, pe străzile căruia câteva doamne îşi petrecuseră copilăria. Acelea au fost momentele în care poveştile au devenit istorie vie, care respiră şi trăieşte prin oameni. Iar pentru mine, un simplu ascultător, chiar a fost ceva special. Am fost impresionată cum reuşesc acele cuvinte spuse din suflet şi adevăr să te ducă într-o altă realitate.  Într-un mic şi primitor restaurant din Moineşti, noi, cei câţiva oameni strânşi acolo, ne creasem propriul nostru colţişor de lume străjuită de stele cu şase colţuri şi lumini de Menorah.
      După experiența de miercuri rămân cu multe poveşti în tolba cu amintiri şi cu atmosfera degajată în care la ceas de seară am cunoscut nişte oameni minunați. Până la urmă, aşa se construieşte frumosul. Om cu om. Idee cu idee. Amintire cu amintire.

                                                                                                                    Bianca Pintilie










It is an article about an event of Leolam Foundation in Moinesti. 
It's about the jewish holidays, Rosh Hashana, Yom Kippur, Sucot, simbols of judaism. 

Istorii vii

      Porţi deschise, minţi deschise, inimi deschise, sus în Pini, într-o zi de toamnă de toată frumuseţea...  În câteva cuvinte, m-am reîntors în locul în care acum un an  mă întâlneam cu stelele.  Şi am descoperit că nu sunt singura care crede  în istorii vii, pe care timpul le trăieşte prin noi.  Printre vizitatori care se aflau  pentru  prima dată în plimbarea pietruită cu linişte de la capătul cerului, am  redescoperit acum, cu aceiaşi ochi de copil care caută stele, că prin oameni istoriile sunt vii.
     Anul acesta, curiozitatea mea a fost un pic mai aşezată.  Familiarizată cu povestea locului, mi-am permis să mă pierd în plimbare şi doar să observ, fără să mai pun mii de întrebări, descoperind, poate, lucruri noi prin ochii altor vizitatori. Deja ştiam câteva dintre secretele de pe pietre, de la inscripţii până la sculpturi, reamintindu-mi din ceea ce Mihaela îmi povestise anul trecut.  Coborând  pe alee, imaginea pietrelor scăldate de apus m-a dus la un mic Stonehenge care se ridica în faţa mea.
     Unul dintre momentele care rămân săpate-n piatra amintirilor este emoţia unei doamne care călca pentru prima dată aici, copleşită de amintirile din copilărie. M-a impresionat cum a ajuns în ultima clipă a programului de vizită şi cât îşi dorise să cunoască locul care o fascinase în copilărie.

     La această nouă vizită, am  realizat că locul mai are multe de arătat şi că fascinaţia faţă de pietrele stelelor creşte, în mod paradoxal, cu fiecare lucru descoperit.  Paşii mei mai aşteaptă şi alte plimbări..
                                                                                                             
                                                                                                                     Bianca Pintilie
                                                                                                                                 



Articolul "Pietrele stelelor" îl puteţi citi aici


It is an article about a visit in the Moinesti Jewish Cemetery. 
It is in romanian. You can translate it with Google translate. 

Frânturi din istoria urbei

Paşii m-au purtat de nenumărate ori pe străduţele pietruite care duceau spre pădurea de pini, bifurcându-se într-un punct din care puteai alege să ajungi la Cimitirul Evreiesc, iar norii de praf, ce se ridicau ori de câte ori trecea o maşină, par să aibă farmecul lor aşezat ca un cadru peste amintirile copilăriei.
Mi s-ar fi părut un sacrilegiu să păşesc dincolo de porţile înalte, spre locul în care îşi duc somnul de veci cei care făcuseră parte din comunitatea evreiască a micului nostru oraş, dar curiozitatea învingea de fiecare dată, iar printre ochiurile largi ale zidului din beton reuşeam să zăresc pietre cu forme necunoscute, nouă, celor ce intrasem doar în cimitire ortodoxe sau catolice.

cea mai veche parte a cimitirului
cea mai veche parte a cimitirului

Revăd, în amintire, o fată frumoasă, cam, de aceeaşi vârstă cu mine, talentată şi silitoare, cu drag de sportul minţii, şahul; o doamnă întreprinzătoare a cărei afacere a fost înfloritoare, atâta timp cât ea i-a ţinut frâiele şi o profesoară de franceză care veşnic purta pantaloni albi, largi, bluze vaporoase, iar bogăţia părului de abanos şi-o ascundea, aproape în întregime, sub pălării cu boruri generoase, şi care lăsa în urma ei o boare de parfum necunoscut, parfumul copilăriei curioase, iscoditoare, nefiind sigură dacă, nu cumva, greşesc asociind-o acestei comunităţi, dar amintirile mele asta vor să creadă acum, fiind destul de sărace în această privinţă.
Astăzi las în urmă îndoielile, îmi iau inima în dinţi şi păşesc pe aceleaşi străduţe, acum asfaltate, îndreptându-mă spre locul ce îmi va deveni cunoscut, fără a mai crede că săvârşesc ceva nepermis, ci, dimpotrivă, că-mi voi astâmpăra curiozitatea, reuşind, în sfârşit, să privesc din alt punct de vedere acest aşezământ, cu ochiul omului matur, ca pe o parte din istoria orăşelului dintre coline devenit municipiu.
leolam
Se pare că unul dintre preoţii ortodocşi ai urbei noastre, vizitând aşezământul, ar fi exclamat: „Mă aflu, parcă, în Grădina Ghetsimani!” atâta pace şi linişte e în jur, fără sentimentul acela, straniu  cumva, că ai fi într-un cimitir, unde ar străbate hohote înăbuşite, suspine sau şoapte încărcate de regrete, ci, mai degrabă, s-ar putea crede că eşti într-un muzeu aflat în aer liber, încărcat cu fragmente de istorie uitată în negura timpului. Pietrele funerare cu forme şi decoraţiuni diferite, cu palmele împreunate – simbol al rugii, închinăciunii,  cei doi lei faţă în faţă – simbol al puterii, Menora-sfeşnicul cu şapte braţe – unul dintre cele mai vechi simboluri evreieşti, întâlnit şi pe stema naţională a statului Israel; au rămas mărturie a unui trecut important al acestei comunităţi, aici odihnindu-se nu numai evrei din Moineşti, ci şi din localităţile alăturate.
Tot aici, s-ar fi aflat şi casele rabinilor ale căror urme au fost şterse definitiv de trecerea timpului.
cim-evr
Impresionantă este aşezarea făcută după anumite criterii Pe un rând bărbaţii, pe un altul femeile, într-o latură copiii, în centru aflându-se mormintele celor mai bogaţi.
c-eO construcţie din cărămidă roşie, netencuită, bine păstrată, atrage imediat privirile, de la distanţă. În loc de ferestre străjuiesc două pietre mari (cea din stânga fiind căzută şi recompusă din fragmente, aşteaptă să-şi reia locul), pe cea din dreapta dăltuită cu litere ebraice, interesante, necunoscute, neobişnuite pentru neavizaţi, stau inscripţionate versuri care se presupune că ar fi fost scrise de tatăl Dr. Moses Rosen.
Minutele au trecut pe nesimţite transformându-se în ore, nu multe dar frumoase, iar pe „cartea de vizită” va rămâne scrisul meu, oarecum şcolăresc, încărcat de emoţia descoperirilor.
047

Articol scris de Dana Alistar.
sursa



It is an article about a visit in the Moinesti Jewish Cemetery. 
It is in romanian. You can translate it with Google translate. 

A découvrir, à lire : Ioana L. - membre LEOLAM qui vit à Paris

Avec beaucoup de talent, Ioana écrit, écrit tout le temps.

Vous pouvez trouver ici son dernier roman, "Les pas perdus" que je vous recommande...



Note de l'éditeur sur Amazon : «Les pas perdus» est un roman psychologique et autobiographique. L'action se déroule en Europe, dans les années 1960-1970, durant la guerre froide, des deux côtés du mur de Berlin. Une enfance et une adolescence qui subissent les réactions égarées des grands. Au fil des années, au creux du tumulte, l'écriture et la peinture deviennent indispensables pour la survie d'Ana.

Doors Open at Moinesti Jewish Cemetery - Behind the Scenes.





Doors Open at Moinesti Jewish Cemetery - Behind the Scenes.

Pregatiri pentru "Zilele Portilor deschise" - 2016
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...