Steaua Recunoștinței

        În luna decembrie, când lumina ne înconjoară în toată splendoarea ei,  pentru Fundația Leolam s-a mai aprins o stea, pe care nu o lăsăm fără nume. Pentru noi, Sărbătoarea de Hanuca, pe care am sărbătorit-o în familia Comunității Evreilor din Bacău, a  fost cu atât mai specială cu cât la final, Mihaela Rusu, membră a Fundației, a primit Medalia de Onoare și distincția de „Prieten al Comunităților Evreiești din România”.

      Povestea stelei care s-a aprins în mâinile Mihaelei are un traseu mai lung și un drum frumos în spate. Așa că ne îndepărtăm un pic de a doua seară de Hanuca, cea în care cadrul festiv și cuvintele frumoase ale invitaților ne-au umplut inimile de lumină. Să nu mai vorbim de muzica minunată a corului sau de gogoșile umplute cu gem! Dar ne întoarcem la Steaua Recunoștinței și cum colaborarea frumoasă pe care o avem cu cei din Comunitate prin oamenii minunați ne-a adus până la a o vedea în mâinile Mihaelei Rusu.

    Munca pe care o depunem pentru a păstra vie istoria evreilor din Moinești n-ar fi fost posibilă fără ajutorul fiecarui membru, de la președinții Fundației, Josephine Kohlenberg, Beatrice Kohlenberg, Hedi Enghelberg, Rinel Enghelberg până la colaboratoarea noastră, mereu cu textele la ea, Bianca Pintilie; grupului de elevi și profesori mereu pus pe proiecte de la Școala Tristan Tzara, Primăriei care prin doamna Mădălina Armeanu ne sprijină inițiativele,  grupului nostru de sprijin din Israel, Orr Sela și Sivan Sela, dar și Andreei Bernard, cea care ne sprijină tocmai din SUA. Nu uităm însă și de voi, cei care ne urmăriți și cărora le datorăm dorința de a merge mereu mai departe cu fiecare proiect.
    Mulțumim din nou celor de la Comunitatea Evreilor din Bacău, pentru ocazia specială și celor de la Federația Evreilor din România care prin președintele Aurel Vainer și Robert Shorr au rostit cuvinte frumoase despre activitatea noastră. Suntem onorați și vrem să facem Steaua Recunoștinței să lumineze și mai puternic, de aceea vă promitem că vom continua cu proiecte și istorii vii ce merită povestite.



The Star of Gratefulness

In December, when light surrounds us in all of its beauty, for Leolam a star has started to shine and we cannot let it without a name. For us, the holiday of Hanuca was even more special because we spent it with the Community of Jews from Bacău and Mihaela Rusu received the Medal of Honour and the distinction of ”Friend of Jews Communities from Romania”. As we named it, the Star of Gratefulness.
The story of this star has a longer road back. Our work wouldn’t be possible without all the support of each member, from presidents Josephine Kohlenberg, Beatrice Kohlenberg, Hedi Enghelberg, Rinel Enghelberg to our contributor, Bianca Pintilie, the group of students and teachers always there from School Tristan Tzara, the town hall of Moinesti which by the involvement of Madalina Armeanu helps our initiatives, the group of support from Israel – Orr Sela and Sivan Sela, but also Andrea Bernard, from USA. We cannot forget you, the ones that support us online and whom we deserve the will to do more and more projects.
We want to thank again to our friends from the Community of Jews who made this ceremony possible, to the Federation of Jews from Romania, which through president Aurel Vainer and Robert Shorr said encouraging things on our activity. We are truly honoured and we promise to keep up with projects and stories that deserve to pe told.

More photos here and here.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...